Ungaria a modificat Constituția


Ai noștri ”monștri” , urmaresc doar ciolanul și stau cu teama să nu-și piardă scaunul .
De interes national , de bunăstare materială , Economie Politica , Pîrghii Economice , nimic . 
Ăștia , ai noștri , sunt bîte ! 


Ca în Epoca Fanariotă !

Care sunt principalele amendamente aprobate de parlament

În Ungaria, persoanele fără adăpost vor putea fi evacuate de pe domeniul public, iar absolvenţii facultăţilor de stat vor fi siliţi să profeseze în ţară. Acestea sunt două dintre controversatele modificări aduse legii fundamentale de parlamentul de la Budapesta. Printre altele, votul parlamentarilor nu va mai putea fi de acum contestat la Curtea Constituţională. Anterior, Uniunea europeană şi Statele Unite au avertizat Ungaria ca nu cumva să adopte aceste amendamente.

Amendamentul prin care, printre altele, se limitează competenţele Curţii Constituţionale, a fost adoptat cu o majoritate zdrobitoare: 265 de voturi pentru, 11 împotrivă şi 33 de abţineri. Asta, în condiţiile în care socialiştii au boicotat şedinţa, iar naționaliștii s-au abţinut de la vot.
Cele mai controversate puncte ale amendamentului se referă la rolul Curţii Constituţionale, al preşedintelui şi al Justiţiei.
Astfel, Curtea Constituţională nu va mai putea examina legile adoptate de parlament pentru modificarea Constituţiei decât ca formă, nu şi pe fond. De asemenea, campania electorală va fi mai scurtă şi se va desfăşura doar pe televiziunile publice,finanţate din bugetul de stat.
O altă modificare prevede că preşedintele Oficiului Naţional al Justiţiei are dreptul să decidă mutarea proceselor oriunde în ţară.
Schimbările constituţionale nu privesc doar funcţionarea statului de drept, ci şi unele aspecte sociale. Familia este considerată entitatea formată prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, cu sau fără copil.
În ceea ce-i priveşte pe studenţi, cei care beneficiază de locuri subvenţionate de stat trebuie să rămână în Ungaria după obţinerea diplomei. În caz contrar, ei sunt obligați să restituie banii cheltuiţi de stat pentru educaţia lor.
În fine, autorităţile locale pot evacua persoanele fără domiciliu, aflate în locuri publice.
Inițial, Curtea Constituţională anulase această prevedere, pe motiv că încălca principiul demnităţii umane. Premierul Viktor Orban şi-a apărat proiectul în plenul parlamentului.
Criticii susţin că guvernul lui Viktor Orban încearcă să preia controlul asupra unor instituţii-cheie ale statului şi să-şi aservească organismele care monitorizează media.

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 


"Cand vor scrie in constitutie cum ca aceia care nu au unde sa mearga pot sau nu pot sa doarma pe strazi, trebuie sa ne intrebam daca noi, protestatarii, am innebunit, sau cei care au scris asta in constitutie", s-a indignat activistul din opozitie Miklos Tamas Gaspar.
Amendamentul constitutional cel mai controversat anuleaza orice decizie a Curtii Constitutionale anterior introducerii noii constitutii, anul trecut.
Criticii il acuza pe premierul Viktor Orban ca isi utilizeaza alegerea din 2010 pentru a-si consolida puterea, intarind controlul tarii. Orban are "ciocniri" frecvente cu UE, insa a renuntat la unele politici controversate in urma presiunii europene.
Comisia Europeana a incercat din nou, vineri, prin presedintele sau, Jose Manuel Barroso, sa ii ceara lui Orban sa atraga atentia parlamentului asupra amendamentelor, "in conformitate cu principiile democratice ale Uniunii Europene".

http://www.ziare.com/europa/ungaria/ungaria-controversatele-amendamente-constitutionale-declanseaza-proteste-de-strada-1223458

Ungaria: Parlamentul a aprobat modificarea Constituţiei, în pofida criticilor UE

Parlamentul Ungariei a adoptat luni controversatul proiect de modificare a Constituţiei, în pofida criticilor formulate de opoziţie, de Consiliul Europei şi de Uniunea Europeană, potrivit AFP, relatează Mediafax.

Comisia Europeană şi Consiliul Europei şi-au exprimat "preocuparea" în legătură cu modificările aduse Constituţiei Ungariei, informează AFP, citată de Mediafax.
"Modificările aduse Constituţiei Ungariei stârnesc preocupare în legătură cu respectarea statului de drept, a reglementărilor UE şi a normelor Consiliului Europei", se arată într-un comunicat semnat de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi de Thorbjorn Jagland, secretarul general al CoE.
Amendamentele, care limitează în principal competenţele Curţii Constituţionale, au fost adoptate cu 265 de voturi pentru, 11 împotrivă şi 33 de abţineri.

Sâmbătă, Uniunea Europeană a atras atenţia Ungariei că planul de modificare a Constituţiei riscă să încalce principiile statului de drept, recomandând sesizarea Comisiei de la Veneţia.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, îi ceruse vineri premierului Viktor Orban, într-o conversaţie telefonică, să rezolve preocupările privind statul de drept, înaintea votului din Parlament.
Criticii susţin că Guvernul conservator ungar încearcă, prin modificarea Constituţiei, să intensifice controlul asupra unor instituţii-cheie - Banca centrală, Curtea constituţională şi structurile care monitorizează mass-media. La originea iniţiativei se află partidul de guvernământ, Fidesz, care are o majoritate de două-treimi în Parlament.
Răspunzând criticilor, premierul Viktor Orban i-a trimis o scrisoare preşedintelui CE în care oferea asigurări că Ungaria va respecta valorile fundamentale europene. "Aş vrea să confirm angajamentul deplin al Guvernului şi Parlamentului Ungariei pentru respectarea normelor şi reglementărilor europene", a scris Orban.

Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, îl îndemnase pe Viktor Orban ca, în contextul preocupărilor interne şi internaţionale, să ceară urgent avizul Comisiei de la Veneţia în privinţa amendamentelor constituţionale propuse.

Patru state UE - Germania, Olanda, Finlanda şi Danemarca - i-au cerut vineri preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, să propună un mecanism european de intervenţie împotriva ţărilor membre suspectate că încalcă principiile statului de drept şi valorile fundamentale ale Uniunii Europene.
Sursa: Mediafax

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ce se întîmplă cu Regele

 Regele Charles va lipsi de la vizita prințului Harry pe care acesta o va face în Londra, pentru o drumeție în Transilvania, scrie The Teleg...